Omul-"regele" creatiei

Parintii rasariteni au abordat constant problema omului din perspectiva tainei creatiei si pe aceasta din unghiul antropologiei, omul aparand astfel ca sinteza a universului, ca microcosmos, parte si oglinda a intregului, punct de interferenta intre cele vazute si cele nevazute.

Sfantul Grigorie Teologul arata ca, pana la facerea omului, "mintea (lumea inteligibila) si simtirea (lumea sensibila) stateau in granitele lor, despartite una de alta, si purtau in ele maretia Cuvantului creator, laudand in trecere marimea operei si vestind-o cu tarie.

Din unghiul Scripturii insa, asa cum e inteleasa in Ortodoxia patrisiaca, omul nu e centrul, ci in centrul lumii.

Universul fara o constiinta cunoscatoare nu ar avea sens. Daca existenta deplina are sens, aceasta e pentru ca omul exista si ca o constiinta a universului, afirma Parintele Staniloae intr-o formulare crestina a principiului antropic.

Dupa chipul lui Dumnezeu fiind, omul e chemat sa cunoasca lumea cu ochii lui Dumnezeu, adica sa o contemple duhovniceste, sa recunoasca ratiunile spirituale pe care se intemeiaza toata faptura. Sfantul Maxim afirma o reciprocitate, o perihoreza si o comunicare fundamentala intre om si cosmos. "Lumea este in trup prin natura, trupul in lume prin simtire, si fiecare din ele este supusa celeilalte prin comunicare de la una la alta a proprietatii fiecareia". Omul sfinteste prin viata si faptele sale locul, iar acesta conditioneaza experienta omului

Omul si legatura sa cu natura

Omul a incetat sa-L mai caute pe Dumnezeu in creatie si astfel s-a inrobit iluziei autonomiei, amenintand in acelasi timp temeiurile vietii pe pamant. Numai intorcandu-se la El se va regasi pe sine si va alia modul autentic al relatiei sale cu lumea.
Dupa devastari masive, omul contemporan cauta sa apere patrimoniul vietii, mediul inconjurator prin legislatie si atitudine ecologica, insa acestea raman paleative si nu inceputul unei veritabile victorii, profunda si de durata, atata vreme cat nu este vizata schimbarea omului si reconsiderarea sistemului relatiilor dintre om si creatie din perspectiva sfinteniei. Singur sau impreuna cu semenii, dar fara Dumnezeu, omul e neputincios in a remedia chiar stricaciunile produse de el insusi. Alternativa filocalica este evidenta: trebuie sa lucram asupra noastra si in lume cu Duhul Sfant, Datatorul de viata, prin care omul si lumea inainteaza, in virtutea sensului lor, spre Hristos si prin El spre Tatal. Numai in Duhul lui Hristos, Duhul iubirii de care sunt strabatuti sfintii, se poate realiza dialogul dragostei intre om si creatie.
Expresia romaneasca "omul sfinteste locul" sintetizeaza genial mesajul patristic - omul urca prin tot cosmosul, adica folosindu-se ca de niste trepte de ratiunile din fapturi prin contemplatie, si prin om urca tot cosmosul; partile omului sunt cosmosul, elementele lumii. Cosmosul se unifica in om, e recosmizat in om si de om prin epectase, prin urcusurile pe care acesta la savarseste spre Dumnezeu prin creatie. http://www.crestinortodox.ro/Omul_si_lumea_in_viziunea_parintilor_rasariteni_-160-10968.html

Influenta omului asupra naturii

Faptul ca omul a devenit din ce in ce mai “posesiv” cu natura a condus la consecinte distructive pentru mediu: efectul de sera, diminuarea stratului de ozon, saracirea biodiversitatii, poluarea atmosferica, transfrontaliera la lunga distanta etc. Aceste fenomene s-au format in timp, iar impactul lor negativ a avut ca finalitate instalarea crizei ecologice.

Astazi, când la nivelul intregii lumi se constientizeaza problemele ecologice cu care se confrunta mediul si omenirea, se incearca prin toate mijloacele posibile reconcilierea om-natura. Dar cine a ciopârtit natura? Desigur omul, care prin actiuni directe sau indirecte a schimbat „chipul” naturii.

Tot omului ii revine insa misiunea, deloc usoara, de a repara tot ce a stricat, tot ce a distrus. Sa ne intoarcem, asadar, cu piosenie, cu fata la natura. Lucruri marunte, la prima vedere neinsemnate, au mare valoare in realitate.

Sa sadim un pom si sa-l ingrijim…. Sa-i dam viata!!! Sa plantam flori, multe si colorate, si sa le insufletim cu grija fata de ele!!! Sa mergem in natura si sa fim prietenosi cu ea, pentru ca nu este un loc de depozitare a deseurilor!!! Sa ne bucuram, asadar, de natura si sa o iubim asa cum este ea: divina, nepieritoare, nepretuita. Sa fim optimisti ca va exista atât cât vom exista si noi si impreuna sa facem intotdeauna unu…Un intreg.

• http://www.revistafelicia.ro/da_Omul_ia_din_natura,_dar_rareori_umple_golurile_1000558.htm

Apa ca element al vietii si mijloc de sfintire

Din punct de vedere crestin, natura nu este un depozit de resurse menite sa serveasca unui consum egoist si iresponsabil, ci locul in care omul nu este stapan,ci,administrator. Astfel, apa, element indispensabil vietii umane, face parte, si ea, din categoria celor afectate de tendintele stapanitoare ale omului. Ea nu are numai o valoare biologica, ci si multiple valente existentiale, fiind indiscutabil unul din cele mai vechi si universale simboluri religioase. Semnificatiile simbolice ale acesteia pot fi reduse la trei teme dominante: origine a vietii, mijloc de purificare, mijloc de regenerare.
Apa este legata de toate dimensiunile vietii, fiind prezenta atat inlauntru, cat si in afara omului. Prin invocarea rugatoare a Duhului Sfant, Biserica lui Hristos arata apa drept materie transfigurata, capabila de regenerare si de sfintire a omului si a lumii intregi, izvor de nestricaciune, har de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsa si plina de putere ingereasca.
Prin insusirile sale, ea sterge toata faradelegea si toata necuratia. Numai apa botezului are darul de a curata pacatele si ea este conferita doar o singura data, pentru ca prin ea Dumnezeu confera renasterii noastre o noua stare, aceea de om fara de pacat.
Fundamentul antropogenic al problemelor ecologice arata ca noi schimbam lumea inconjuratoare dupa lumea noastra interioara si de aceea transfigurarea naturii trebuie sa inceapa cu transfigurarea sufletului. Potrivit gandirii Sfantului Maxim Marturisitorul, omul poate sa transforme tot pamantul in rai numai atunci cand va purta raiul in el insusi.

Concluzi si indemn

Concluzionand, putem afirma ca actuala criza ecologica mondiala nu este altceva decat expresia elocventa a despartirii noastre de Dumnezeu. Odata ce vom reface aceasta legatura tainica, ne va fi mai usor sa regasim natura si beneficiile sale dintru inceput.
Prin urmare, sa retinem ca, asa cum insetam si avem nevoie de apa cea materiala, sa cautam si apa cea pentru suflet, apa Duhului Sfant, pe care s-o agonisim pentru vesnicie, unde vom cunoaste alte realitati, si mai minunate, pe care Ziditorul a toate le-a pregatit pentru faptura Sa cea mai aleasa si cea mai iubita: omul.
http://www.arhiepiscopiatomisului.ro/editorial.php?subaction=showfull&id=1143369160&archive=&start_from=&ucat=11&