Omul si legatura sa cu natura

Omul a incetat sa-L mai caute pe Dumnezeu in creatie si astfel s-a inrobit iluziei autonomiei, amenintand in acelasi timp temeiurile vietii pe pamant. Numai intorcandu-se la El se va regasi pe sine si va alia modul autentic al relatiei sale cu lumea.
Dupa devastari masive, omul contemporan cauta sa apere patrimoniul vietii, mediul inconjurator prin legislatie si atitudine ecologica, insa acestea raman paleative si nu inceputul unei veritabile victorii, profunda si de durata, atata vreme cat nu este vizata schimbarea omului si reconsiderarea sistemului relatiilor dintre om si creatie din perspectiva sfinteniei. Singur sau impreuna cu semenii, dar fara Dumnezeu, omul e neputincios in a remedia chiar stricaciunile produse de el insusi. Alternativa filocalica este evidenta: trebuie sa lucram asupra noastra si in lume cu Duhul Sfant, Datatorul de viata, prin care omul si lumea inainteaza, in virtutea sensului lor, spre Hristos si prin El spre Tatal. Numai in Duhul lui Hristos, Duhul iubirii de care sunt strabatuti sfintii, se poate realiza dialogul dragostei intre om si creatie.
Expresia romaneasca "omul sfinteste locul" sintetizeaza genial mesajul patristic - omul urca prin tot cosmosul, adica folosindu-se ca de niste trepte de ratiunile din fapturi prin contemplatie, si prin om urca tot cosmosul; partile omului sunt cosmosul, elementele lumii. Cosmosul se unifica in om, e recosmizat in om si de om prin epectase, prin urcusurile pe care acesta la savarseste spre Dumnezeu prin creatie. http://www.crestinortodox.ro/Omul_si_lumea_in_viziunea_parintilor_rasariteni_-160-10968.html